COMUNICAT DE PRESĂ Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache și specialiștii CJ Ilfov vor consilia oamenii care vor să acceseze fonduri europene, dar se pierd în hățișul birocratic.  Demersul Consiliului Județean se adresează tuturor celor care au proiecte prin care pot contribui la dezvoltarea comunităților locale. Discuțiile vor avea loc vineri, 24 mai, între orele 11.00 și 13.00, la sediul Consiliului Județean Ilfov, din  strada Ernest Juvara, numerele 3-5, sector 6, București. Participanții au fost invitați să se înscrie [...]
COMUNICAT DE PRESĂ Continuăm dezbaterile pentru promovarea învățământului dual în județul Ilfov. După ce în luna noiembrie am organizat întâlniri cu operatori economici și cu profesori, săptămâna acesta au loc dezbateri în liceele din județ. Prima dezbatere a avut loc la Jilava. Peste 100 de elevi din Berceni, Jilava, Cornetu, 1 Decembrie, părinți, agenți economici, profesori și reprezentanți ai Consiliului Județean au vorbit despre beneficiile sistenului de învățământ dual, despre cele mai bune metode de [...]
COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, continuă dezinsecția în județ, efectuând tratamente avio pentru combaterea larvelor insectelor de disconfort pe întreg arealul judeţului Ilfov. Se va acționa pe marginile cursurilor de ape, gropi de gunoi, aliniamente DJ şi alte focare. Tratamentele vor fi efectuate în perioada 17.04 -25.04.2019, dimineaţa, după ora 06:00. Se va folosi produsul VECTOBAC WG, insecticid biologic din categoria biocide tip 18, pe bază de Bacillus Thuringiensis, [...]
Comunicat de presă Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov acționează pentru combaterea insectelor de disconfort (țânțari adulți) pe 14.700 de hectare. Astfel, în funcție de condițiile meteo, în perioada 9 aprilie – 17 aprilie 2019, începând cu ora 21:00, se va efectua tratamentul terestru în interiorul localităților (spaţii verzi de utilitate publică, aliniamente, DJ, gropi gunoi şi alte focare). Se va folosi insecticidul K’OTHRINE PROFI 250 EC din categoria BIOCIDE, [...]
COMUNICAT DE PRESĂ  Începem dezinsecția Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, aflat în subordinea Consiliul Județean Ilfov a monitorizat și monitorizează permanent insectele de disconfort. Începând din luna martie, angajații serviciului au prelevat probe din toate lacurile din județ. Rezultatul analizelor microscopice au arătat că în lacuri nu s-au dezvoltat larve de tânțari. Încălzirea vremii aduce însă în atenție un alt fenomen: urmează ca femelele de țânțari, care au rezistat peste [...]
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache și directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională București-Ilfov, Dan Nicula, au semnat contracte de finanțare în valoare de aproape 30 de milioane de lei, pentru mănăstirile Căldărușani și Sfântul Nicolae- Sitaru (Balamuci). Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov: Am investit în școli și grădinițe, în drumuri județene, în servicii precum apă și canal (vă reamintesc că am semnat cel mai are contract din țară pe bani europeni- 311 milioane de euro), [...]
Image not available

Manastirea Pasărea

Palatul Mogoșoaia

Image not available

Sediul Consiliului Judeţean Ilfov

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

 Header Agrippa

         

Consiliul Judeţean Ilfov, în calitate de promotor de proiect, a organizat în data de 25 ianuarie 2017 seminarul de informare “Energia geotermală în județul Ilfov” în cadrul proiectului “Valorificarea resurselor de apă geotermală pentru termoficarea Spitalului Clinic de Urgenţă «Prof. Dr. Agrippa Ionescu», localitatea Baloteşti, Comuna Baloteşti, judeţul Ilfov”, finanțat prin Programul RO 06 Energie Regenerabilă (RONDINE), derulat prin Granturile SEE 2009-2014. Valoarea totală a proiectului este 9.732.546,00 lei iar termenul de finalizare al acestuia este 30 aprilie 2017. Asistenţa financiară nerambursabilă este 7.713.569,00 lei, din care valoarea Granturilor SEE 2009-2014 este 6.556.533,65 lei (85%), iar contribuţia de la Bugetul de Stat (Fondul pentru Mediu) este de 1.157.035,35 lei (15%).

În cadrul seminarului a fost abordată utilizarea resurselor de apă geotermală din partea de nord a județului Ilfov pentru proiecte de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, balneologie sau agrement. În acest sens au fost prezentate caracteristicile rezervorului geotermal Otopeni (București Nord) estimat până în prezent la o suprafață de 300 km2, cu temperaturi cuprinse între 58÷84 ºC și debite care variază între 22÷35 l/s. În cadrul programelor de explorare, în acest rezervor au fost obținute 18 sonde productive care pot fi utilizate pentru producția sau reinjecția apei geotermale.

De asemenea în cadrul seminarului a fost prezentat proiectul „Instruire în geotermalism pentru profesioniști români de către Programul de Instruire în Geotermalism al Universității Națiunilor Unite în Islanda”, implementat de Universitatea din Oradea în parteneriat cu Universitatea Națiunilor Unite-Programul de Instruire în Geotermalism. În cadrul acestui proiect un angajat al Consiliului Județean Ilfov a beneficiat de o bursă de studiu la UNU, Consiliul Județean Ilfov urmând a beneficia de experiența acumulată ca urmare a finalizării programului de instruire în vederea dezvoltării potențialului geotermal din zona de nord a județului Ilfov.

Proiect finanţat prin Programul RO 06 Energie Regenerabilă RONDINE, derulat prin Granturile SEE 2009-2014

www.eeagrants.org www.eeagrants.ro www.afm.ro www.rondine.ro www.ilfovgeothermal.ro www.cjilfov.ro

Strategia "Orizont 2020"

Calendar evenimente

Mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 159663