Lansare apel de selecție proiecte destinate producătorilor din localitățile Vidra, Copăceni, 1 Decembrie și Dărăști-Ilfov (Asociația GAL Sabar Ilfov Sud) Proiectele se pot depune începând de la data de 11 decembrie 2017, pe următoarele măsuri prin care se pot accesa fonduri nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală: •2.1 Modernizarea exploatațiilor agricole •6.1 Dezvoltarea de activități non-agricole •6.2 Dezvoltarea infrastructurii de servicii Măsura 2.1 Modernizarea exploatațiilor agricole Alocare financiară totală: [...]
Comunicat de presă Asociația Măgurele Science Park a prezentat in data de 28 noiembrie 2017 indicatorii Parcului Științific Măgurele, proiect esențial pentru concretizarea obiectivelor de dezvoltare regională ale proiectului Extreme Light Infrastructure – Nuclear Power (ELI-NP) și pentru valorizarea economică a rezultatelor cercetării de pe întreaga platformă Măgurele. Marian Petrache, președinte Consiliul Județean Ilfov: „Dacă vorbim doar de prima fază a proiectului, adică înainte să ajungem la dotări cu echipamente, avem nevoie de circa 70 de [...]
COMUNICAT DE PRESĂ Unitatea Administrativ-Teritorială - Județul Ilfov (Lider de proiect/parteneriat) și Mănăstirea Sf. Nicolae - Balamuci (Sfântul Nicolae - Sitaru) (Partener) intenționează să implementeze proiectul cu titlul "Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural din Ansamblul de monumente istorice al Mănăstirii Balamuci, județul Ilfov", ce va fi depus în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5 - "Îmbunătățirea mediului urban șI conservarea, protecția și valorificarea [...]
COMUNICAT DE PRESĂ Unitatea Administrativ-Teritorială - Județul Ilfov (Lider de proiect/parteneriat) și Mănăstirea Căldărușani (Partener) intenționează să implementeze proiectul cu titlul "Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural din Ansamblul de monumente istorice al Mănăstirii Căldărușani, județul Ilfov", ce va fi depus în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5 - "Îmbunătățirea mediului urban șI conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural", [...]
București, Octombrie 2017 Comunicat de presă Consiliul Judeţean Ilfov a organizat în perioada 25-26 septembrie 2017 seminarul cu tematica “Utilizarea resurselor geotermale, proiecte implementate și oportunități de dezvoltare a potențialului geotermal din România”în cadrul proiectului “Dezvoltarea potențialului geotermal în județele Ilfov și Bihor”, finanțat prin Programul RO 05 Eficiență Energetică - Fondul pentru Relații Bilaterale, derulat prin Granturile SEE 2009-2014. În cadrul acestui eveniment au fost discutate [...]
Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, va efectua tratamente pentru Hyphantria Cunea (omida păroasă a dudului) generaţia a-II-a. Astfel între 25.08 – 31.08.2017, dimineaţa după cu ora 05:00, se va efectua tratamentul terestru în interiorul localităților (aliniamente stradale, drumuri judeţene, spaţii verzi de utilitate publică), în următoarele comune/orase: -       BUFTEA -       CORBEANCA -       [...]
Image not available

Manastirea Pasărea

Palatul Mogoșoaia

Image not available

Sediul Consiliului Judeţean Ilfov

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

Data şedintei
Numar şedinta
2015
13.01.2015 1 Consultari(1C) Avizari(1F)
03.02.2015 2 Consultari (2C) Avizari (2F)
10.02.2015 3 Consultari (3C) Avizari (3F)
24.02.2015 4 Consultari (4C) Avizari (4F)
03.03.2015 5 Consultari (5C) Avizari (5F)
24.03.2015 6 Consultari (6C) Avizari 6(F)
21.04.2015 7 Consultari (7C) Avizari (7F)
26.05.2015 8 Consultari (8C) Avizari (8F)
16.06.2015 9 Consultari (9C) Avizari (9F)
30.06.2015 10 Consultari (10C) Avizari (10F)
21.07.2015 11 Consultari (11C) Avizari (11F)
30.07.2015 12 Consultari (12C) Avizari (12F)
11.08.2015 13 Consultari (13C) Avizari (13F)
18.08.2015 14 Consultari (14C) Avizari (14F)
25.08.2015 15 Consultari (15C) Avizari (15F)
01.09.2015 16 Consultari (16C) Avizari (16F)
15.09.2015 17 Consultari (17C) Avizari (17F)
06.10.2015 18 Consultari (18C) Avizari (18F)
13.10.2015 19 Consultari (19C)
Avizari (19F)
27.10.2015 20 Consultari (20C)
Avizari (20F)
09.11.2015 21 Consultari (21C) Avizari (21F)
08.12.2015 22 Consultari (22C)
Avizari (22F)

 

         Sedinţa începe la ora 09:30.

Strategia "Orizont 2020"

Newsletter

Vizitatori

Vizite totale 159116