COMUNICAT DE PRESĂ Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu, aflat în subordinea Consiliului Județean Ilfov, a reluat acțiunile de dezinsecție cu avionul. Tratamente împotriva larvelor de țânțari au fost aplicate azi în Cernica, Pantelimon, Brănești, Găneasa, Ștefănești, Afumați, Petrăchioaia, Dobroiești, Otopeni, Tunari, Voluntari, Dascălu. Mâine acțiunile continuă în Periș, Corbeanca, Balotești, Nuci, Moara Vlăsiei, Grădiștea, Chitila, Mogoșoaia, Buftea, Ciolpani, Gruiu, Snagov. Pentru 17 iulie am programat [...]
COMUNICAT DE PRESĂ Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Mănăstirea Sfântul Nicolae-Sitaru, a organizat duminică, 14 iulie, evenimentul “Credință, Artă, Tradiție... Lumini peste veacuri”, pentru a sărbători împreună Anul Satului Românesc. Evenimentul a avut loc la Mănăstirea Sitaru, în satul Sitaru, din comuna Grădiștea, județul Ilfov și cuprinde o prezentare de costume tradiționale din diferite regiuni ale țării descrisă de etnologul Gheorghe Marius Daniel și un concert de muzică de cor, susținut de Quartetul [...]
Facem publică lista primită de la Inspectoratul Școlar Județean privind unitățile de învățământ din județul Ilfov, deschise în perioada verii pentru diverse activități. Este vorba de 39 de școli și de grădinițe, cu programe artistice, sport și ore de pregătire pentru examenele de corigență. Documentul poate fi descărcat aici. Vă invităm să consultați și pagina noastră de Facebook,  unde am început o campanie de promovare a acestor activități, cu titlul ‪#‎programdevarănudepierdevară.
COMUNICAT DE PRESĂ Pe lângă cele aproape 50 de milioane de euro alocate investițiilor pentru anul acesta, Consiliul Județean Ilfov a aprobat asocieri cu localitățile în valoare de 24,2 milioane de euro.  Proiectele vizează construirea de două noi drumuri, dar și reabilitarea și modernizarea unora din cele existente, investiții în branșamente la canalizare, în serviciile medicale și de urgență. Aveți mai jos lista integrală cu proiectele de asocieri aprobate. http://www.cjilfov.ro/upload2/Hotarari_2019/69.pdf
14 Asistente medicale de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Buftea încep de luni cursurile de perfecționare în obstetrică și neonatologie. Cursurile sunt finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, printr-un proiect care include și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Obiectivul este dezvoltarea competențelor profesioniștilor din obstetrică-ginecologie și neonatologie pentru acele afecțiuni care pot duce la mortalitate infantilă. În [...]
Pentru al treilea an consecutiv, la inițiativa soților Adriana și Virgil Scripcariu, la Muzeul Oalelor de Pisc din comuna Ciolpani, are loc Ziua Iei, dedicată unicității cămășii cusute tradițional și a ceramicii specifice satului Pisc. Sâmbătă, 22 iunie, în intervalul 17:30 – 20,30 vor avea loc ateliere de olărit, gravură, fierărie, un mic târg de oale de Pisc și alte produse locale, bunătăți pescărești. Formația ”Trei Parale” va susține un concert începând cu ora 20.00. Muzeul Oalelor de Pisc este o inițiativă pentru [...]
Image not available

Manastirea Pasărea

Palatul Mogoșoaia

Image not available

Sediul Consiliului Judeţean Ilfov

Palatul Știrbei

Image not available

Mânăstirea Căldărușani

Image not available

Manastirea Samurcasesti

Image not available

Mânăstirea Snagov

Prima etapă în ceea ce privește acționarea în judecată a Ministerului Fondurilor Europene a fost realizată astăzi

                                     Comunicat de presă

Consiliul Județean Ilfov a înaintat astăzi, 14 martie 2018, Ministerului Fondurilor Europene Contestația în procedură prealabilă acționării în judecată.

Marian Petrache, președinte Consiliul Județean Ilfov: „Din 2014, de când am pregătit master-planul pentru perioada 2014-2020, așteptăm acceptul pentru depunerea documentației pentru accesarea fondurilor europene. Am făcut deja 8 revizii, la cererea Ministerului Fondurilor Europene ca urmare a propunerilor JASPERS (entitatea Comisiei Europene care are atribuții în evaluarea și pregătirea proiectelor de infrastructură). Am vorbit și cu doamna ministru Rovana Plumb și i-am cerut să urgenteze procesul administrativ. Nu voi sta cu mâinile în sân să văd cum Ilfovul ar putea fi privat de 340 de milioane de euro, care reprezintă valoarea celui mai mare proiect de investiții din județul nostru. Peste 210. 000 de ilfoveni așteaptă ca noi să luptăm pentru dreptul lor de a trăi în condiții civilizate. Și asta vom face!”

Prin Contestația în procedură prealabilă acționării în judecată Consiliul Județean Ilfov a cerut:

-           Emiterea de urgență a notei de aprobare a finanțării în conformitate cu prevederile pct. 4.1.2 din „Ghidul solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor. Dezvoltarea Infrastructurii Integrate de Apă și Apă Uzată.”

-           Transmiterea de urgență a notificării pentru proiectul major către Comisia Europeană

Facem precizarea că în conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. c din HG 398/2015, Ministerul Fondurilor Europene este Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). În această calitate, Ministerul Fondurilor Europene este singurul responsabil pentru procesul de evaluare, după cum rezultă din prevederile articolului 125 alin. 3 din Regulamentul Uniunii Europene 1303/2013.

Valoarea investițiilor propuse prin noul proiect este de 342, 8 milioane de EURO (conform studiului de fezabilitate)

      INDICATORII principali de program preconizați:

                        Distribuția apei – 208.813 locuitori

                        Epurare ape uzate – 161.508 persoane

22 de comune și orașe din județul Ilfov: Măgurele, Pantelimon, Jilava, Mogoșoaia, Bragadiru, Cornetu, Clinceni, Domnești, Ciorogârla, Afumați, Balotești, Brănești, Cernica, Ciolpani, Găneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Periș, Petrăchioaia, Tunari

Consiliul Județean Ilfov a mai realizat un proiect cu fonduri nerambursabile de circa 80 de milioane de euro, care a rezolvat problema apei pentru aproape 60 000 de ilfoveni și problema canalizării și a epurării apelor uzate pentru 65 500 de persoane

În perioada 2011 – 2015, Operatorul Regional Apă Ilfov (SC APĂ CANAL ILFOV SA) a implementat proiectul de investiții Reabilitarea și Modernizarea Sistemelor de Alimentare cu Apă și  de Canalizare în Județul Ilfov, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operațional Sectorial MEDIU.

Faza 1: Valoarea totală inițială a Contractului de Finanțare a fost de 76,4 milioane de Euro (fără TVA). Structura finanțării: 90,73% fonduri nerambursabile.

Beneficiarii direcți sunt cetățenii reprezentați din 8 administrații publice locale: Pantelimon, Dobroești, Bragadiru, Cornetu, Ciorogârla, Domnești, Cernica și Brănești.

Indicatori proiect Faza 1

Extindere rețea apă – 183,96 km

Extindere aducțiune – 7,91 km

Reabilitare aducțiune – 3,37 km

Stații pompare noi – 4 buc

Stații pompare reabilitate – 4 buc

Foraje noi – 17 buc

Foraje reabilitate – 17 buc

Rezervoare apă noi – 6 unități

Rezervoare apă reabilitate – 6 unități

Stații de tratare noi – 2 unități

Stații de clorinare noi – 5 unități

Extindere rețea canalizare – 196,92 km

Extindere cond. refulare – 42,85 km

Reabilitare rețea canalizare – 2,27 km

Reabilitare cond. refulare – 0,21 km

Stații pompare ape uzate noi – 78 unități

Stații pompare ape uzate reabilitate – 4 unități

Stații de epurare > 10.000 l.e. – 3

Sistem SCADA (de monitorizare) - 6

Faza 2: Valoarea totală a proiectului fazat, finanțat în cadrul programului este de 3,7 milioane de Euro (fără TVA), având aceeași structură de finanțare ca și proiectul major: 90,73% fonduri nerambursabile. Acest proiect va fi finalizat la data de 30.06.2018.

Indicatori proiect Faza 2

Echipamente dotare laborator analize apă potabilă

Echipamente dotare laborator analize apă uzată

Stand verificare metrologică apometre

Utilaje, echipamente, aparate intervenție avarii

Autoutilitară (3,5 t; 6+1 locuri) transport personal și intervenții la avarii – 3 buc

Buldoexcavator - 3 buc

Autocurățitor combinat pentru canalizare 2,5 mc – 2 buc

Autocurățitor combinat pentru canalizare 10 mc – 2 buc

Unitate mobilă combinată pentru inspecția video și curățarea canalizării (CCTV) – 1 buc

Autospecială pentru curățarea conductelor de apă potabilă și apă uzată – 1 buc

foto Marian Petrache

Strategia "Orizont 2020"

Newsletter

Angajatul lunii

Consiliul Judetean Ilfov

Vizitatori

Vizite totale 159724